S-au scurs opt ani de la disparitia lui Ion Constantin.

Reiau, cu mici modificari, un articol pe care l-am publicat cu cativa ani in urma.

Intru amintirea sa, aceste randuri…

Ion Constantin a facut parte din generatia exceptionala a anilor ’70-’80, fiind unul dintre jucatorii emblematici ai echipei nationale care, in perioada aceea, a reusit un remarcabil salt valoric in arena rugby-ului international.

Nu l-am cunoscut personal, nu am avut niciodata ocazia de a-l intalni.

Ocazia care mi-a oferit prilejul de a ma afla in preajma sa – cel mai aproape in afara unui stadion de rugby –  a fost intr-o dupa amiaza de vara tarzie a anilor ’70 – cred ca era pe la sfarsitul lui august –  la arena de tenis de la „Progresul”; se asezase,  undeva, sus, in ultimul rand, alaturi de jucatoarea de tenis Valeria Balaj si, daca imi amintesc bine, de voleibalistul Gabriel Udisteanu.

O silueta robusta, atletica, care lasa sa se intrevada forta jucatorului de rugby; o silueta robusta, dar, in acelasi timp, o prezenta discreta, fara aere de vedeta, care nu  cauta sa atraga, in vreun fel, atentia spectatorilor din jur.

Din postura de spectator, l-am privit de nenumarate ori, de departe, din tribune, fie in meciurile echipei sale Dinamo, in campionatul national, fie in meciurile echipei nationale.

Ori de cate ori il urmaream evoluand pe teren, ceea ce iesea in evidenta –  inainte de toate – era linistea pe care o degaja in jurul sau, indiferent de miza meciului respectiv . O liniste care emana siguranta si care, in acelasi timp, impunea respect.

S-ar putea sa ma insel, am avut, insa, intotdeauna, impresia ca in spatele acestei expresii de calm, liniste si siguranta, se ascundea, de fapt, un mare timid.

In tumultul inclestarii rugbystice, in mijlocul acelui vulcan al energiilor dezlantuite in teren, Ion Constantin reprezenta un monument de liniste.

Isi aseza balonul cu grija, cu gesturi cumpatate, dar sigure, cu sentimentul celui care stia foarte bine ce avea de facut.

A transformat de dincolo de centrul terenului, a transformat de langa linia de var a tusei, din pozitii aparent imposibile.

Cea mai pregnanta amintire o constituie meciul cu Franta, de pe un Giulesti infierbantat, la capatul caruia echipa noastra a obtinut splendida victorie cu 15-0.

Ion Constantin a transformat lovitura de pedeapsa de la centrul terenului si, apoi, a transformat eseul inscris de Bors, chiar de langa linia de tusa.

Ca orice mare jucator, a stiut sa stapaneasca si sa controleze momentele de presiune, momentele cruciale ale partidelor decisive, conferind, prin precizia jocului de picior si a transformarilor sale, incredere coechipierilor sai.

Dupa fiecare transformare, stadionul vuia – asa cum s-a intamplat in acel neuitat meci cu Franta, din 1980, in care a marcat 11 din cele 15 puncte ale echipei noastre – dar el se intorcea in terenul sau, calm, fara gesturi exuberante, cu privirile atintite, de cele mai multe ori, catre gazon, stanjenit, parca, de reusita sa.

Imi amintesc ce soc a produs, printre fostii sai coechipieri, vestea disparitiei sale.

In convorbirile noastre din acea perioada, Dodo Muntean, un alt mare jucator al acestei generatii, marturisea :”Ne cunosteam de la 15 ani, eram prieteni de o viata. A plecat prea repede si prea brusc dintre noi, din sanul familiei si, nu in ultimul rand, din marea familie a rugby-ului romanesc  care mai avea nevoie de el, de talentul lui si, nu in ultimul rand, de bonomia lui”.

Si taloneur-ul Nationalei – ”Vulturul”, asa cum era poreclit de colegii sai – a continuat povestindu-mi: „Noi ne incurajam reciproc in cadrul echipei, tot timpul ii spuneam ajuta-ne cu 2-3 dropgoluri pe meci ( apoi poti sa te odihnesti), iar el zambea discret, ii apareau doi bujori in obraji si se indrepta spre locul de pedeapsa, loviturile de pedeapsa nu erau o problema pentru el, indiferent din ce unghi  le dadea. Cand transforma ma intorceam cu spatele, iar el ma surprindea si, parca putin suparat ca nu am fost atent la lovitura lui, ma intreba , ”de ce nu te-ai uitat, Vulture?,” iar raspunsul venea prompt ,,pentru ca stiam sigur ca vei transforma pentru ca altfel nu te-ar fi  numit degeaba englezii Penalty king”; parca putin jenat se departa si-si relua locul in joc. Ne-a parasit un mare prieten, coleg si un jucator fenomenal”.

Avea atitudinea simpla a unui soldat care considera fiecare misiune in care era trimis ca pe un fapt normal, o datorie care trebuia implinita.

Convertirea sa de la postul de aripa de treisferturi la cel de centru a constituit o mutare tactica care a fost benefica atat pentru el cat si pentru echipa nationala. Datorita gabaritului robust, Ion Constantin a marit forta de penetrare in axa centrala a jocului; in acelasi timp, gratie exceptionalei lovituri de picior, el era capabil sa sprijine „uvertura”, preluand o parte din responsabilitatile acesteia, participand, in mod eficient, la ocuparea terenului adversarilor.

Ion Constantin a facut parte din categoria speciala a jucatorilor care puteau face diferenta intr-un meci.

A jucat doar pentru doua cluburi: Clubul Sportiv Scolar, ca junior, si Dinamo Bucuresti, ca senior.

A participat la patru dintre cele mai importante turnee din istoria rugby-ului romanesc: turneul din Argentina, in 1973, turneul din Noua Zeelanda, in 1975, turneul cel din Tara Galilor, in 1979, si cel din Marea Britanie, in 1980.

Campania din Argentina a constituit, intr-un fel, semnul extinderii – pentru Romania – a limitei partidelor inter-tari dincolo de obisnuitul meci anual cu Franta, precum si introducerea selectionatei noastre in circuitul turneelor internationale.

Turneul din Noua Zeelanda a insemnat primul contact cu natiunea care reprezenta cel mai puternic rugby din lume si, totodata, trecerea, intr-o maniera remarcabila, a unui prag valoric necunoscut pana atunci rugby-ului nostru; de asemenea, aventura neo-zeelandeza a insemnat „turnarea” fundatiei unei echipe care avea sa dovedeasca, in anii urmatori, ca granitele Planetei Ovale sa intindeau dincolo de Canalul Manecii, dincolo de Hexagon, ajungand pana in Carpati.

Turneul din Tara Galilor a insemnat consacrarea echipei nascute in Noua Zeelanda si castigara dreptului de a juca, de la egal la egal, cu selectionatele britanice.

Iar turneul din Marea Britanie, in care echipa noastra a terminat la egalitate, 13-13, cu selectionata Irlandei, a consfintit dreptul castigat, deja, in turneul din anul anterior, idee subliniata, in mod limpede, de ziaristul englez Richard Streeton in The Times:  ”Ceea ce a realizat Romania, ieri, pe [stadionul] Lansdowne Road, are o semnificatiemult mai mare decat rezultatul de egalitate, obtinut, pe merit, in fata puternicei selectionate a Irlandei, ai caror jucatori nu fost rasplatiti cu „full caps” din cauza unui protocol invechit.  Meciul a confirmat, in mod evident, ca ambitiile romanilor de a sustine, in mod regulat, intalniri cu tarile care fac parte din International Board, nu mai pot fi negate pentru multa vreme”.

Alaturi de Mircea Paraschiv si Enciu Stoica, Ion Constantin a fost considerat, datorita jocului de picior si manierei de a placa,  de catre ziaristul englez drept ” unul dintre eroii [romanilor] intr-un meci care va avea, pentru totdeauna, un loc special in istoria rugby-ului.”

Reusita metamorfoza a lui Ion Constantin petrecuta in aceasta perioada reprezinta si o splendida reflectie a progresului Nationalei de-a lungul anilor ’70: un jucator de treisferturi-aripa, debutant in Argentina, care s-a maturizat in Noua Zeelanda si care s-a transformat, apoi, intr-un centru redutabil in turneele din Tara Galilor si Marea Britanie, crescand, treptat, in valoare, impreuna cu echipa sa.

In turneul din Noua Zeelanda, in primul meci cu Poverty Bay, Ion Constantin a transformat o lovitura de pedeapsa de la 40 de metri trimitand balonul, cu precizie, prin mijlocul „H”-ului.

In meciul pierdut cu 0-3 in fata echipei North Auckland, Ion Constantin a creat, in ultimele minute ale partidei, o faza spectaculoasa, sprintand in forta catre linia de but, si doar placajul fundasului Ken Going, fratele faimosului Syd Going, l-a impiedicat pe „Johnny” sa marcheze eseul victoriei. La sfarsitul meciului, Going a declarat ca niciodata nu fusese atat de zdruncinat ca dupa placajul asupra puternicei aripe a Romaniei.

Iar in meciul cu Junior All Blacks, Ion Constantin a marcat primul dintre cele doua eseuri, declansand revenirea echipei noastre care, pana in acel moment era condusa cu 10-0, si care avea sa obtina un extraordinar rezultat de egalitate, 10-10, cu echipa condusa de Graham Mourie, viitorul capitan All Blacks.  Am avut bucuria sa vad secvente din acel faimos – pentru rugby-ul nostru – meci si eseul inscris de Ion Constantin. O superba cursa de-a lungul tusei, „o superba incercare la colt” dupa spusele celebrului ziarist neo-zeelandez T.P. McLean, un eseu in forta, marcat in ciuda incercarii de placaj a ”inchiderii” P.Carroll..

In turneul din Tara Galilor, Ion Constantin a dat dovada calitatilor sale remarcabile de transformeur.

In meciul castigat de echipa nationala la Ebbw Vale (12-0), el a transformat doua lovituri de pedeapsa, una de la 45 de metri, iar celalalta de la 51 de metri. La transformarea loviturii de pedeapsa de la 51 de metri, ”balonul s-a inaltat precum un proiectil lansat din tun plutind peste varfurile barelor verticale”. Forta si precizia transformarilor sale, l-au determinat pe ziaristul galez J.B.G.Thomas, caruia ii apartine descrierea de mai sus, sa continue cu laudele la adresa jucatorului nostru, declarand in Western Mail ca Ion Constantin  “..mi-a amintit atat de mult de fostul fundas All Black  Don Clarke…”. Don Clarke, unul dintre cei mai mari jucatori ai Noii Zeelande!  Cu 24 de ani in urma, un alt mare „troacar” roman, Alexandru Penciu, fusese comparat de catre presa galeza, cu Bob Scott, fundasul All Black din acea vreme!

Ilustra companie pentru cei doi jucatori romani!LOT

Echipa nationala a Romaniei inaintea plecarii in turneul din Marea Britanie, 1980. Ion Constantin, randul de sus, primul din stanga.

In 1980, cu ocazia sarbatoririi Centenarului Federatiei Galeze de Rugby, Ion Constantin a participat, impreuna cu Gheorghe Dumitru si Florica Murariu, la un meci disputat pe National Stadium din Cardiff, intre o selectionata mondiala „Overseas XV” si echipa Tarii Galilor, meci incheiat cu victoria gazdelor, 32-25. Atunci, centrul nostru si-a confirmat clasa de transformeur, marcand 17 puncte din cele 25 ale selectionatei mondiale!

I.C. foto1

Prieteni de o viata: Ion Constantin, randul de jos, al treilea din stanga. Mircea Muntean, randul de jos, al cincilea din stanga.

I.C LOT 1970

Echipa nationala de juniori 1970. Ion Constantin, randul de jos, primul din stanga, Mircea Muntean, randul de sus, al patrulea din stanga.

Scriind acest articol, am tot privit fotografia de mai jos, fotografie din perioada junioratului care il infatiseaza pe Ion Constantin in mijlocul coechipierilor sai de la Clubul Sportiv Scolar, inaintea finalei campionatului de juniori, din 1970.

finala juniori 1970 CSS-SS2

Echipa Clubului Sportiv Scolar inaintea finalei campionatului national de juniori, editia 1969-1970. Ion Constantin, in primul rand, in dreapta.

La ce se gandea, oare… la ce visa, oare, adolescentul din Fundenii Calarasilor, atunci, acolo, intins in iarba terenului de pe Parcul Copilului, inaintea finalei campionatului national de juniori pe care avea sa o castige cu echipa sa (8-5 cu Scoala Sportiva 2) si in care avea sa inscrie unul dintre cele doua eseuri ale victoriei?

Se va fi gandit el, oare… va fi visat el, oare, ca intr-o buna zi va ajunge in Aotearoa, insula de la capatul lumii, tara faimosilor All Blacks, unde avea sa  marcheze un eseu decisiv, pe Athletic Park, in Wellington?

Se va fi gandit el, oare… va fi visat el, oare, ca peste ani, un ziarist britanic, impresionat de precizia si forta transformarilor sale, il va compara cu Don Clarke, marele fundas All Black?

Se va fi gandit el, oare… va fi visat el, oare, ca inventatorii rugby-ului il vor „unge”, candva, pe el, tanarul plecat dintr-un sat din apropierea Bucurestilor, drept „rege” al transformeurilor ?

Nimeni nu stie si nimeni nu va stii vreodata gandurile de atunci ale adolescentului surazator ai carui pasi aveau sa se indrepte, in curand, pe „calea regala” a Planetei Ovale.

Ceea ce stim, insa, cu totii, este ca Ion Constantin a purtat  insemnele “regalitatii” rugbystice cu respect, modestie si bun simt.

Ion Constantin…

A pornit din satul sau in lumea larga, ca un simplu „palmas” al rugby-ului,  cutreierand Planeta Ovala de-a lungul si de-a latul, pentru a se reantoarce in Fundenii copilariei sale „incoronat” ca „Penalty King”!

Ce calatorie!… Ce fabuloasa calatorie!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s