Despre rugby, de dincolo de Atlantic…Nostalgia rugby-ului de altadata:Calatoria de la capatul lumiiTurneul echipei nationale in Noua Zeelanda in 1975 (VII)In memoriam Raducu Durbac.23 August, Rugby Park, Invercargill.Romania – Southland 12-9 (0-9).Romania: Raducu Durbac; Ion Constantin, Marian Aldea, Mihai Nicolescu, Petrica Motrescu; Dumitru Alexandru, Mircea Paraschiv; Enciu Stoica, Pompilie Bors, Constantin Fugigi; Gheorghe Daraban, Gheorghe Dumitru; Dumitru Musat, Mircea .Ortelecan, Nicolae Baciu. Rezerve: Mircea Muntean, Vasile Turlea, Sergiu Bargaunas, Mihai Bucos, Valeriu Irimescu, Ion Simion..Romania: 1 eseu: Nicolae Baciu; 1 Tr. Raducu Durbac; 1 l.p Raducu Durbac; 1DG Raducu Durbac.Southland: 1 eseu Leo Boyle; 1Tr George Valli; 1 l.p George Valli.Imi permit sa incep acest articol impartasind cateva ganduri despre Raducu Durbac.S-a intamplat ca Romania sa intalneasca selectionata Southland chiar pe data de 23 august, ziua in care – coincidenta fericita! -Raducu Durbac, fundasul Naționalei, implinea 31 de ani!Iar sarbatorirea zilaie sale de nastere a fost cu atat mai frumoasa cu cat echipa noastra a castigat meciul cu 12-9!Accidentat in cel de-al doilea meci al turneului, cel cu Waikato, meci care avusese loc pe 9 august, fundasul echipei nationale si-a marcat revenirea pe teren, intr-o maniera spectaculoasa, contribuind, in mod decisiv, la victoria echipei noastre.Raducu Durbac cel care in meciul cu Poverty Bay ii impresionase pe ziaristii neo-zeelandezi prin „plasamentul sau exceptional” si prin „jocul sau de picior fenomenal”, a realizat la Invercargill unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei sale.Gazdele au condus cu 9-0 pana in minutul 47 cand pilier-ul Nicolae Baciu a inscris singurul eseu al meciului pe care fundasul nostru l-a transformat: 6-9.
Cateva minute mai tarziu, arbitrul a acordat o lovitura de pedeapsa, iar Durbac s-a hotarit sa incerce sa mai aduca trei puncte echipei noastre.Care a fost rezultatul?Pentru a raspunde, imi ingadui sa dau cuvantul ziarului Otago Daily Times: „Radu Durbac, care isi sarbatorea ziua de nastere, implinind 31 de ani, a reusit, curand dupa ce transformase eseul, o magnifica lovitura de pedeapsa de la mai mult de 60 yarzi (55 de metri!) egaland scorul”. Si astfel scorul a devenit egal: 9-9!Dar „misiunea” fundasului echipei Steaua si al echipei nationale nu se incheiase inca.Si am sa continui, descriind faza decisiva cu ajutorul unui citat, tot din Otago Daily Times:„Scorul a ramas egal pana cu doar noua minute inainte de sfarsitul meciului, cand, in urma unei gramezi ordonate, Durbac a primit balonul si a reusit un dropgol de la 35 yarzi(32 metri) aducand punctele victoriei”! Iar drop gol-ul lui Raducu Durbac a stabilit scorulfinal: 12-9!Nu l-am intalnit niciodata, si, prin urmare, nu am avut ocazia de a-l fi cunoscut personal pe Raducu Durbac. Ca multi alti suporteri, insa, l-am „intalnit” de nenumarate ori, urmarindu-l, din tribune, in meciurile din campionatul national si in meciurile nationalei.Imi amintesc meciul cu Franta din 1974, castigat cu 15-10, meci in care, dupa ce Jean Francois Gourdon marcase un eseu la colt ducand scorul la 10-3 in favoarea oaspetilor, Durbac a transformat eseul lui Ion Marica si a reusit doua lovituri de pedeapsa, înscriind 8 din cele 15 puncte, si asigurand, astfel, victoria echipei noastre!Nu stiu care au fost gandurile si simtamintele sale despre acest turneu, dar, reconstituind turneul echipei noastre in Noua Zeelanda, de-a lungul caruia Raducu Durbac a avut o evolutie excelenta, cred ca acest turneu a constituit – datorita, mai presus de orice, contactului cu o cultura rugbystica nemaintalnita pana atunci, dublata de experienta umana care a insotit acest contact – un moment de varf in cariera fundasului echipei nationale.Marturisesc, cu toata sinceritatea, ca in timpul scrierii acestei serii de articole, mi s-au perindat prin fata ochilor imagini ale jucatorilor nostri, fragmente si crampeie de faze din meciuri trecute.Cei care l-au cunoscut indeaproape, coechipieri si prieteni, sunt intr-o pozitie mult mai potrivita decat mine sa vorbeasca, pe indelete, despre Raducu Durbac.Eu nu pot spune decat atat:
Imaginea mea despre Raducu Durbac, imagine pastrata in memoria afectiva a spectatorului ce eram in acele vremuri, reflecta, in mod pregnant, doua trasaturi: temeinicie si seriozitate.Tragica sa disparitie, ca si cea a tuturor celor cazuti in zilele tulburi ale lui decembrie 1989, in care toti vinovatii de atunci au ramas pana acum vinovati fara vina, aramas, ramane si va ramane o rana deschisa, si nu doar pentru rugby-ul romanesc.Am scris randurile de mai sus intru amintirea lui Raducu Durbac.Meciul de la Invercargill.Si, in continuare, cateva detalii despre meciul de la Invercargill.Mi se pare interesant sa prezint cititorilor maniera in care prefata presa neo-zeelandeza meciul:Titlul avancronicii din Otago Daily Times: „Romania va avea, astazi, o sarcina dificila”.The Dominion: „Romanii au auzit de Oliver”.The New Zealand Herald: „Oliver este jucatorul de care se tem romanii”.Dupa cum se observa, doua dintre titlurile de mai sus mentioneaza numele unui jucator Oliver.Cine era, deci, acest Oliver care inspira teama?Incercand o scurta caracterizare, am sa folosesc o terminologie folosita des in epoca rugby-ului amator:Frank Oliver, jucator de linia a doua, apartinea acelei categorii definite, simplu, drept „hard men”. Adica un „dur” care, in epoca rugby-ului amator, atunci cand nu existau reluari video si arbitrii acceptau ceea ce nu accepta astazi, daca simtea ca el, sau coechipierii sai, erau nedreptatiti, isi facea singur dreptate.Si pentru ca cititorii sa inteleaga cat mai bine, am sa povestesc urmatoarea intamplare dintr-un articol al ziaristului neo-zeelandez, Lynn McConnell:Intr-un meci Canterbury-Southland, Wayne Boynton, centrul lui Southland, sprinta catre butul advers, inscrierea eseului parand a fi doar o formalitate. In echipa adversa, evolua Alex Wyllie, un alt „hard man” al rugby-ului neo-zeeladez.
Wyllie nu l-a putut placa, in mod regulamentar, pe Boynton, dar, in schimb, l-a culcat la pamant lovindu-l cu bratul, in timp ce acesta sprinta, in plin fuleu, catre terenul de tinta.O brutalitate atrage dupa sine o alta brutalitate, asa incat Frank Oliver, care luase parte la tusa in urma careia Southland lansase atacul, a traversat terenul si i-a aplicat lui Wyllie „the most superb punch”! Wyllie, si el un „hard man”, nu a cazut, dar i -au tremurat genunchii si a trebuit sa se sprijine de unul dintre stalpi.Evident, niciunul dintre jucatori nu a fost eliminat de pe teren.La vremea meciului cu Romania, Frank Oliver nu era, inca, All Black. El avea sa devina, insa, in anul urmator debutand in meciul-test cu Africa de Sud, care a avut loc la Johannesburg.Frank Oliver a imbracat de 43 de ori tricoul All Black, evoluand in 17 meciuri-test si purtand brasarda de capitan in 4 dintre acestea.Este interesant de scos in evidenta faptul ca Frank Oliver era tatal taloneur-ului Anton Oliver, care, la randul sau, a fost si el capitan al All Blacks.Una dintre amintirile mele despre inaintasii All Blacks din acea perioada, inclusiv despre Frank Oliver, este legata de al doilea test Franta-Noua Zeelanda, disputat la 19 noiembrie 1977, la Paris. Si cum aceste amintiri dezvaluie un aspect foarte interesant in privinta tacticii rugbystice, imi permit sa divaghez de la turneul echipei noastre, pentru a povesti urmatorul episod:Franta castigase primul test, 18-15, la Toulouse, dupa ce Noua Zeelanda condusese la pauza cu 10-6 si cu 13-6 in cea de-a doua repriza,. Imi amintesc ca neo-zeelandezii au ratat cinci sau sase lovituri de pedeapsa din pozitii favorabile, in timp ce Jean Pierre Romeu a reusit un drop gol si a transformat loviturile de pedeapsa care au adus victoria Frantei. Francezii aveau o inaintare foarte puternica si – in acelasi timp – foarte dura, cu Cholley-Paco-Paparemborde in linia intai si Palmié-Imbernon in linia a doua, in rolurile principale. Echipa Frantei, condusa in teren de Jacques Fouroux, era foarte omogena, francezii castigasera Turneul celor V Natiuni, realizand, intr-o maniera absolut impresionanta, cel de-al doilea „Grand Chelem” din istoria rugby-ului galic, folosind, de-a lungul turneului aceiași 15 jucatori, si neprimind niciun eseu in cele patru meciuri! O performanta, într-adevăr, rara!In cele doua meciuri-test, Franta a aliniat aproape aceeași echipa a „Marelui Slem”, cu cateva exceptii notabile: Jean Pierre Rives, Jean Pierre Bastiat, Jean Luc Averous si Dominique Harize.„Le cinq de devant” – nucleul de baza al gramezii – ramasese insa, neschimbat.
In schimb, All Blacks sosisera in Franta cu o echipa in plina schimbare, renuntand la cativa jucatori de mare clasa: Sid Going, Ian Kirkpatrick, fostul capitan al echipei, Kent Lambert, Grant Batty si Tane Norton.Capitanul echipei era Graham Mourie, cel care era pe cale sa devina unul dintre cei mai apreciati capitani All Blacks, si pe care ai nostri il intalnisera in meciul cu Junior All Blacks.Unul dintre sectoarele jocului in care inaintasii francezi i-au contrat pe All Blacks – atat prin mijloace corecte cat si mai putin corecte – in meciul de la Toulouse, a fost tusa; mai precis, maul-urile formate in urma tuselor. Foarte afectati de aceasta infrangere, precum si de dominarea gazdelor in maul-uri, in vederea celui de al doilea test, inaintasii All Blacks au pus la punct o tactica novatoare, care avea sa se dovedeasca foarte eficienta, si anume: tusele scurte „in doi”, avandu-i in prim plan pe Andy Haden, linia a doua, si flanker-ul Lawrie Knight.Imi amintesc ca aceasta noua tactica fusese pregatita in cel mai mare secret, de un grup restrans, compus din antrenorul Jack Gleeson si trei jucatori, Andy Haden, Lawrie Knightsi Kevin Eveleigh, aceasta din urma fiind cel care venise cu ideea „tusei in doi”. Si pentru a nu deconspira planul de joc, schema tactica nu era repetata la antrenamente, ci, in mare secret, intr-un scuar de langa hotelul Lutetia unde erau cazati neo-zeelandezii!Imaginati-va, dragi cititori, ca tactica a fost dezvaluita taloneur-ului Andy Dalton si celorlalti jucatori doar la ora 10 dimineata, in ziua meciului!Aceasta tactica i-a surprins pe francezii, permitand neo-zeelandezilor sa evite maul-urile si duritatea lui Cholley et.co., si sa domine un sector important al jocului, imprimand un ritm mult mai rapid, care le convenea de minune, ei castigand in final cu 15-3 gratie unui eseu marcat de Stu Wilson. Maniera in care All Blacks au schimbat registrul tactic de la o saptamana la alta, a demonstrat inca o data, resurselele extraordinare ale rugbystilor neo-zeelandezi, precum si formidabila capacitate de a se adapta conditiilor impuse de adversar.Ceea ce vroiam, insa, sa mentionez a fost faptul ca in testul de la Paris, infruntand niste „duri” precum Cholley, Palmié si Imbernon, Frank Oliver a jucat tot meciul avand o coasta rupta!Revenind la meciul nostru din 1975, intr-un scurt articol aparut chiar in ziua meciului, The New Zealand Herald ii prevenea pe ai nostri: „Inca de la sosirea lor, li s-a reamintit romanilor ca gramada [selectionatei] Southland este, pe teren propriu, una dintre cele maiputernice din tara, si ca Oliver este cel mai puternic membru al gramezii”.
Iar Otago Daily Times sub-titra:” F.J. Oliver, care a participat la trialul All Blacks, va fi jucatorul de care selectionata Romaniei se va teme cel mai mult in meciul cu Southland, care are loc astazi la Rugby Park, in Invercargill”.Si in continuare, sa vedem ce au scris ziarele dupa meciul castigat, 12-9, de echipa noastra!The New Zealand Herald: „Romania laudata pentru meciul jucat in Sud (nota mea: referire la faptul ca Southland este cea mai sudica provincie a Noii Zeelande)”Otago Daily Times: „ Romania invinge selectionata Southland”.The Dominion are un titlu si mai elocvent: „ Rezerva de aripa Munteanu aprinde scanteia revenirii echipei Romaniei”!Alaturi de Raducu Durbac, Mircea Muntean si-a pus amprenta asupra acestui meci intr-un mod cu totul si cu totul surprinzator pentru neo-zeelandezi.Dupa ce jucase, ca titular, in primele cinci meciuri, antrenorii hotarasera ca venise timpul sa il odihneasca, Mircea Ortelecan, un alt taloneur de valoare, fiind titular, in timp ce Mircea Muntean se afla pe banca de rezerve.Odihna sa, insa, nu a durat prea mult, pentru ca dupa numai sase minute de joc, Ion Constantin s-a accidentat, avand o taietura profunda la un deget, iar antrenorii l-au trimis in teren pe Dodo Muntean.Prin urmare, taloneur-ul Muntean a jucat tot restul meciului in linia de treisferturi, pe aripa dreapta!O asemenea neobisnuita „mutare” a starnit, desigur, nedumerire si curiozitate in randurilegazdelor.Cum a evoluat Dodo Muntean pe aripa?Cea mai buna caracterizare apartine ziarului The Dominion:„Munteanu a intrat in teren, pe aripa, si a jucat ca si cum ar fi fost nascut sa joace pe acestpost” . Elocvent, nu?!Southland a condus cu 9-0, dar, in minutul 47, Dodo Muntean a primit balonul pe aripa dreapta, si, cum culoarul sau de atac era blocat de adversari, a lansat un „deplace” perfectcare a aterizat chiar in fata stalpilor terenului de tinta, acolo unde Nicolae Baciu a prins balonul si a marcat singurul eseu al meciului!The Dominion nota: „Munteanu, un jucator versatil, a fost unul dintre jucatorii care a impresionat cel mai mult in randurile unei echipe care s-a luptat si a obtinut cea de-a patra victorie din cele sase meciuri jucate.”
Dupa cum am amintit la inceputul articolului, Raducu Durbac a transformat eseul, dupa care a reusit lovitura de pedeapsa de la 55 de metri, pentru a termina „en beauté” cu un spectaculos drop gol care a pecetluit victoria echipei noastre cu 12-9.Din pacate, accidentarile nu au ocolit echipa noastra nici in acest meci. Ion Constantin s-aranit la un deget, iar Dumitru Musat s-a ranit la frunte intr-un placaj dur, avand nevoie de cinci copci. Gheorghe Daraban s-a accidentat la coapsa si nu a jucat in meciul urmator cuSouth Canterbury.De asemenea, Constantin Fugigi, care a fost capitanul echipei in acest meci, a avut ocaziade a simti pe pielea sa efectul metodelor prin care neo-zeelandezii rezolvau, in teren, unele „neantelegeri” survenite in diferite faze ale meciului.Cu doua minute inainte de sfarsitul primeri reprize, Fugigi a fost „trimis la podea” in urma unui croseu de stanga aplicat de flanker-ul Leicester Rutledge (si el un viitor All Black).Care a fost motivul acestei reactii pugilistice?Conform relatarii ziarului Otago Daily Times, la fiecare tusa, Fugigi il apuca, in mod regulat, de tricou pe Rutledge. Pana la faza cu pricina, de fiecare data cand fusese tras de tricou, Rutledge il mustrase amenintator, cu degetul, pe capitanul nostru; cand, insa, Constantin Fugigi a persistat in a-l incomoda in acest mod, Rutledge a recurs la croseul de stanga, care a pus punct neantelegerilor din tuse. In incheiere, iata cateva comentarii aparute in urma succesului de la Invercagill:Alistair John Soper, un fost jucator al provinciei Southland si care evoluase in selectionata All Blacks in 1957, a declarat in The New Zealand Herald: „ Nu spun ca i-ar invinge pe All Blakcs, dar sunt o echipa foarte buna. Au nevoie sa mai invete in privinta jocului inaintarii, dar ne-ar da, probabil, o lectie in jocul pe treisferturi”. Iar Soper a continuat, rostind un adevar simplu, spunand ca Romania ar putea ajunge o forta in lumea rugby-ului daca are putea continua sa joace impotriva marilor natiuni.Eric Watson, care, la vremea aceea, era unul dintre cei trei selectioneri ai All Blacks si antrenorul selectionatei Junior All Blacks, adversara din ultimul meci al turneului, a declarat pentru Otago Daily Times:” Aceasta este cea mai buna evolutie pe care au avut-oin cele patru meciuri pe care le-am vazut. Va fi dificil pentru Juniors [All Blacks] sa ii invinga”. Va urm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s