Intre prietenie la prima vedere si circumspectie

Dupa cum mentionam in articolul anterior, neo-zeelandezii nu cunosteau aproape deloc rugby-ul romanesc. Era de inteles, avand in vedere faptul ca Romania era prima tara de dincolo de Cortina de Fier care isi trimitea sportivii in Aotearoa, insula de la capatul lumii.

In privinta contactelor directe cu jucatorii, insa, a fost prietenie la prima vedere daca ne referim la declaratia domnului J.M Jeffs, secretarul Federatiei Neo-Zeelandeze de Rugby (New Zealand Rugby Union) care, dupa ce s-a intalnit cu jucatorii nostri, a concluzionat: „Acesti baietii sunt fermecatori”.

In plan tehnic, lipsa unor informatii directe a facut ca opiniile exprimate in presa neo-zeelandeza sa fi fost formate din perspectiva contactului cu rugby-ul francez.

Neo-zeelandezii stiau ca Romania invinsese Franta, 15-10, cu doar un an in urma, la Bucuresti. Pe de alta parte, auzisera pareri conform carora rugby-ul romanesc practica un stil de joc lipsit de creativitate.

Dar, ca intotdeauna, este o mare diferenta intre parerile formate pe baza unor informatii auzite de la altii si intre cele formate pe baza propriilor observatii.

Primele concluzii ale ziaristilor care au asistat la antrenamentele echipei, desfasurate la Te Karaka, o localitate aflata la 32 de kilometri de Gisborne, ar putea surprinde pe cititorii de astazi.

Iata primele impresii – exprimate cu nuante alunecand intre circumspectie si surpriza – ale ziaristului T.P McLean in The New Zealand Herald:
„In timp ce a devenit evident ca legarea inaintasilor in gramezile fixe nu s-a ridicat la nivelul celor mai inalte standarde, aceasta apreciere nu poate fi judecata cu acuratete avand in vedere faptul ca cei care vor juca cu Poverty Bay au legat impotriva a doar patru sau cinci coechipieri. Ceea ce a fost, insa, captivant a fost viteza, usurinta si siguranta etalate in executarea paselor si consecventa demonstrata in urmarirea baloanelor lansate prin loviturile de picior”.

Asadar, in primele momente, linia de treisferturi, si nu gramada, a produs o puternica impresie asupra gazdelor!

Mihai Bucos i-a suprins pe ziaristii prezenti printr-o fenta de pasa intr-o directie pentru a lansa apoi balonul in directia opusa.
Cele doua aripi, Petrica Motrescu si Ion Constantin, au fost remarcate datorita schimbarilor rapide de picior, iar Raducu Durbac a impresionat prin intercalarile in linia de treisferturi si prin precizia loviturilor de picior.

In continure, imi ingadui sa povestesc cititorilor doua imtamplari a caror relevanta se situeaza la poluri diametral opuse, transmitand, printre lumini si umbre, mesaje complet diferite.

Temerile domnului Vodanovici

Daca atitudinea deschisa si prietenoasa a oaspetilor romani a produs, din prima clipa, o impresie extrem de placuta, neo-zeelandezii erau, totusi, circumspecti in privinta nivelului de joc al jucatorilor sositi tocmai din Estul Europei.

Iar unul dintre cei care se temeau ca inaintasii romani nu vor putea face fata adversarilor din selectionata Poverty Bay – prima echipa pe care urmau sa o intalneasca, miercuri, 6 august – era Ivan Vodanovici, ofiterul de legatura din partea Federatiei Neo-Zeelandeze, care s-a ocupat de echipa noastra pe durata turneului.

Vodanovici jucase pe postul de pilier dreapta si avusese 3 selectii pentru All Blacks, in 1955, cand evoluase in cele trei meciuri-test impotriva Australiei.
Dupa retragerea ca jucator, el a ramas implicat in structurile rugby-ului neo-zeelandez, fiind si antrenor al All Blacks intre anii 1969-1971.

Ca antrenor, domnul Vodanovici fusese, probabil, un aprig sustinator al pregatirii fizice, pentru ca, dupa retragerea ca jucator, era recunoscut ca un impatimit al crosului, el alergand in fiecare dimineata inainte de a se dedica treburilor zilnice.

Urmarindu-i la antrenamente pe inaintasi, domnul Vodanovici a avut impresia ca pilierii nostri erau supraponderali, nepregatiti suficient din punct de vedere fizic si prea „moi” pentru a face fata puternicilor inaintasi de la Poverty Bay, condusi de Ian Kirkpatrick, fostul capitan All Blacks.

Presa neo-zeelandeza nu indica numele pilierilor nostri, nu stiu cati dintre ei au fost eroii intamplarii care urmeaza, dar pilierii nostri erau Constantin Dinu, Vasile Turlea, Nicolae Baciu carora li se adauga Dumitru Musat, care, desi selectionat ca jucator de linia a II-a, putea evolua si ca pilier.

Incercat de aceste temeri si temandu-se de un eventual dezastru al liniei intai tocmai in meciul de debut, domnul Vodanovici s-a prezentat, in duminica dinaintea meciului, la hotelul oaspetilor si, prin intermediul antrenorilor, i-a invitat, in mod foarte politicos, pe pilierii nostri sa alege impreuna pe un traseu ales de el. Dorea, desigur, sa testeze conditia fizica a jucatorilor nostri.

Invitatia (sau provocarea?!) a fost acceptata cu placere, asa incat, a doua zi luni, la ora sapte dimineata, domnul Vodanovici i-a asteptat pe oaspetii sai in fata hotelului si apoi au inceput alergarea pe dealul Kaiti Hill din Gisborne.

Domnul Vodanovici a inceput alergarea in forta, urmat de jucatorii nostri. Pe la jumatatea pantei, in punctul in care aceasta devenea din ce in ce mai abrupta, s-a trezit ca oaspetii sai au tasnit din spatele sau, depasindu-l cu usurinta si lasandu-l in urma.

Si in continuare sa il lasam pe domnul Vodanovici sa povesteasca si sa traga concluziile:
„I-am ajuns in varf cateva minute mai tarziu. Acesti baieti s-au intors si au pornit la vale pana la jumatatea traseului. Apoi au sprintat pana in varf. Si apoi au repetat sprintul. Erau buni, erau intr-adevar foarte buni. Aceasta a fost ultima data cand am sugerat ca membrii ai acestei echipe, sunt grasi si lenesi”.

La polul opus al amintirilor placute, se situeaza povestea lui Neculai Postolachi.

Neculai Postolachi – victima unei „turnatorii”

Daca intamplarea povestita mai sus, avandu-l ca protagonist pe domnul Vodanovici, ne face placere sa o amintim, in schimb povestea lui Neculai Postolachi este trista lasand un gust amar suporterilor si cititorilor, aratand ca si mica familie a rugby-ului romanesc era atinsa si patata de prezenta informatorilor Securitatii.

Lache Postolachi era un jucator de baza la vremea aceea si fusese selectionat, pe merit, in linia a II-a, iar numele sau era trecut in lista oficiala care fusese trimisa Federatiei Neo-Zeelandeze.
O trista ironie a facut ca fotografia sa să fie publicata in programul ultimului meci al turneului in care Romania a intalnit, sambata 30 august, selectionata Junior All Blacks.

Generatiile de astazi trebuie sa stie ca inainte de 1989, in Romania comunista era interzis prin lege ca romanii sa posede valuta occidentala.
Greu de inteles pentru tinerii nascuti dupa 1989, nu-i asa?

Neculai Postolachi a fost oprit la aeroportul Otopeni, chiar inainte de imbarcarea in avion, vamesii gasindu-i intr-un tub de unguent, valuta occidentala. Se pare ca, fiind „anuntati” din timp, vamesii si-au indreptat cautarile direct spre tubul cu pricina. Drept urmare, el a fost impiedicat sa urce in avion, ramanand acasa si ratand, astfel, turneul in Noua Zeelanda. Ulterior, el a fost inlocuit de Pompilie Bors.

Nu cunosc amanunte, dar toate circumstantele indica, in mod evident, ca jucatorul de la Steaua fusese victima unei delatiuni.
Nu se stie cine a fost autorul acestui denunt, dar intamplarea lasa un gust amar si acum, dupa atatia si atatia ani.

In Romania comunista, „turnatoria” si delatiunea fusesera ridicate la rang de institutie, iar frica de a fi „turnat” facea parte din realitatile crude ale vietii de zi cu zi.
Delatiunea si „turnatoria” erau prezente si active in toate straturile societatii romanesti, inclusiv in lumea sportului. Din pacate, rugby-ul nu a facut exceptie.

Imi amintesc ca Dumitru Ghiuzelea, o aripa exceptionala, poate cea mai buna aripa de treisferturi in istoria rugby-ului romanesc, care marcase 3 eseuri in meciul cu echipa galeza Swansea, in meciul disputat la Bucuresti in 1954, impresionandu-i pe oaspeti, a fost impiedicat sa plece in turneul din Anglia, din 1955. Nu a fost oprit la aeroport, ci a fost anuntat doar cu o zi inainte de plecarea in turneu.

Dupa impresionanta performanta de la Bucuresti, galezii se asteptau sa il vada pe Ghiuzelea in echipa, dar practica minciunii se inradacinase, deja, in societatea „raiului comunist”, iar Ghiuzelea „suferise”, peste noapte, o intindere devenind indisponibil!

Redau comentariul din ziarul galez South Wales Evening Post, din data de 2 septembrie, 1955:
„Este pacat ca vedeta echipei, aripa Dumitru Ghiuzelea, cel care a marcat trei eseuri in meciul de anul trecut cu Swansea, a suferit o intindere si a ratat turneul”.

Nu cunosc amanuntele acestui caz, dar se pare ca impresia extraordinara pe care o produsese jucatorul nostru asupra galezilor, i-a facut pe vajnicii aparatori ai „vigilentiei revolutionare” sa se teama ca Ghiuzelea va ramane in Marea Britanie.

Revenind la imtamplarea lui Neculai Postolachi, ma intreb:

Ce au simtit, oare, coechipierii sai care impartisera cu el, cantonamente, antrenamente, meciuri in campionatul national, meciuri internationale, traind inpreuna cu el amaraciunea infrangerilor si bucuria victoriilor?

Ce vor fi simtit, oare, vazandu-l pe Lache Postolachi oprit la vama si impiedicat sa participe la cel mai important turneu al carierei sale?

Ce vor fi simtit ei, oare, la intoarcerea din Noua Zeelanda, cand s-au reantalnit cu Postolachi la antrenamente sau meciuri?

Ce va fi simtit Neculai Postolachi atunci, acolo, la aeroportul Otopeni, vazandu-si coechipierii pornind intr-o calatorie fabuloasa, iar el fiind silit de „vigilenta patriotica” sa ramana in urma?

Nu am statistici la indemana, dar banuiesc ca, din cauza acestei intamplari, cariera internationala a lui Lache Postolachi s-a incheiat atunci, acolo, in vama aeroportului Otopeni.

Nu cunosc detalii in legatura cu explicatia oferita de oficialii nostri – presupun ca explicatia a fost oferita de catre Ovidiu Marcu, conducatorul delegatiei – odata ajunsi in Noua Zeelanda cu un jucator in minus.

Cunosc, insa, relatarile presei neo-zeelandeze:

The New Zealand Herald: „Ghinionistul” (ghilimelele imi apartin) Neculai Postolachi a suferit o luxatie sau si-a rupt piciorul in timp ce se pregatea sa urce in avion.

The Dominion si Otago Daily Times: Neculai Postolachi si-a sucit genunchiul la urcarea in avion.

Explicatia a fost ridicola, dar gazdele, politicoase, si mai ales naive, probabil ca nu isi puteau inchipui ca oaspetii lor pot minti intr-o asemenea masura, asa incat au acceptat ca Postolachi sa fie inlocuit de Pompilie Bors.

Va urma

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s