Aceasta victorie superba obtinuta de Springboks, la Yokohama, reprezinta incununarea unei lungi si dificile calatorii din strafundul unei perioade dominate de esecuri, indoieli, neancredere, nedreptati sociale si tensiuni rasiale, probleme politice, desfasurate sub aripile neguroase ale mostenirii rasiste, catre piscul succesului absolut: castigarea trofeului William Webb Ellis!
Meritul revine jucatorilor care au reusit, dupa infrangerea din grupa, in fata Noii Zeelande, si victoria chinuita, obtinuta in semifinale impotriva Tarii Galilor, sa incheie, in mod triumfal, campania Cupei Mondiale, invingand, intr-o maniera clara, Anglia, devenita dupa victoria in fata Noii Zeelande, marea favorita a finalei.
Dupa un sezon 2017 catastrofal, de-a lungul caruia, Africa de Sud a fost surclasata de Noua Zeelanda (0-57) si invinsa in Italia (18-20), se parea ca rugby-ul sud-african – si nu doar Springboks – era pe cale sa alunece intr-un declin vertiginos scufundandu-se intr-o lunga noapte a mediocritatii.
S-a intamplat, insa, ca in 2018, Rassie Erasmus, fostul flanker Springbok, sa decida sa renunte la pozitia de succes pe care o detinea in fruntea provinciei irlandeze Munster, si sa se intoarca in tara sa pentru a contribui la stabilizarea rugby-ului sud-african.
Un om intelept, care a inteles foarte bine problemele profunde ale transformarii Africii de Sud, Rassie Erasmus a stiut cum sa mentina echilibrul in sanul echipei, rezolvand, cu rabdare si intelepciune, problemele care i s-au ridicat in fata si reusind, astfel, sa indeplineasca obiectivele stabilite de Federatia sa.
Din fericire pentru rugby-ul din Africa de Sud, Rassie Erasmus a fost omul potrivit care a sosit la carma selectionatei Springboks la timpul potrivit.
Atunci, in februarie 2018, cand Erasmus a preluat fraiele selectionatei tarii sale, nimeni – nici chiar el – nu creadea ca Africa de Sud poate castiga Cupa Mondiala din Japonia.
Si, iata, acum, in luna noiembrie a anului 2019, Springboks sunt campionii lumii!
Ce poveste! Ce metamorfoza!
Acesta este cel de-al treilea titlu al Africii de Sud, dupa cele castigate in 1995 si 2007, egaland, astfel, recordul Noii Zeelande.
Izbanda sud-africanilor a fost pe deplin meritata, ei controland meciul din primul pana in ultimul minut.
Makazole Mapimpi si Cheslin Kolbe au marcat, fiecare, cate un eseu, iar Handre Pollard a inscris 22 de puncte.
Anglia, marea favorita a acestei finale, a fost complet depasita in toate sectoarele jocului, de o selectionata Springboks care si-a regasit legaturile solide cu radacinile traditionale ale rugby-ului sud-african.
Ce dezamagire pentru Anglia!
Englezii sufera, probabil, o deceptie mult mai profunda decat au suferit neo-zeelandezii dupa infrangerea din semifinala de sambata trecuta.
Inainte de de inceperea turneului, Jonny May era increzator ca „ vom atinge varful de forma la Cupa Mondiala”.
Si, intr-adevar, Anglia a atins varful de forma, dovada fiind ca a reusit sa se califice in finala.
Cu toate aceaste, varful de forma nu a fost suficient pentru a castiga trofeul William Webb Ellis.
S-a scris inaintea finalei ca Anglia detinea un avantaj asupra Africii de Sud gratie creativitatii sale.
Africa de Sud le-a dat peste cap toate planurile, producand o mare surpriza si invingand, intr-o maniera clara, cu 32-12!
Mult laudata creativitate a englezilor a fost cu totul si cu totul absenta de pe teren tocmai in cele mai importante momente ale meciului.
Springboks au dominat cu autoritate, impunandu-se in toate sectoarele jocului: gramada ordonata, aglomerari, tuse, joc deschis, organizare defensiva.
In finala de la Yokohama, sud-africanii au etalat in fata Angliei esenta acelor atribute majore ale jocului de rugby pe care englezii le etalasera, cu doar o saptamana in urma, in fata Noii Zeelande: un formidabil angajament fizic combinat cu o exceptionala organizare defensiva.
In plus, sud-africanii au adaugat un „ingredient” special care s-a dovedit a fi absolut decisiv: un „pachet” al inaintasilor care a demonstrat o superioritate uluitoare, zdrobind, pur si simplu, adversara directa in gramezile ordonate.
De la prima gramada a meciului, sud-africanii au exercitat o presiune extraordinara in fata careia gramada engleza a cedat, Din acel moment, englezii au trebuit sa se apere, fiind obligati sa absoarba presiunea adversa si sa limiteze proportiile scorului.
Inaintasii sud-africanii au dominat duelurile in toate zonele terenului, atacand in valuri si lansand sarje penetrante in zidul defensiv englez care facea fata din ce in ce mai greu acestui asalt continuu.
Tom Curry si Sam Underhill, care jucasera atat de bine in meciul cu Noua Zeelanda, au fost complet dominati de Steph du Toit si Siya Kolisi.
Duane Vermeulen a avut o evolutie exceptionala, eclipsandu-l pe Billy Vunipola.
Nu stiu daca, in urma victoriei nete impotriva Noii Zeelande, englezii i-au subestimat pe sud-africani. Chiar daca a fost cazul, nimeni din tabara engelza nu va recunoaste asa ceva.
Poate ca ma insel, dar parerea mea este ca, dupa impresionanta victorie asupra All Blacks, englezii au devenit atat de increzatori in fortele lor – chiar daca nu au declarat in presa – incat au crezut ca trofeul Cupei Mondiale este (aproape) al lor.
Au considerat probabil, ca All Blacks constituiau singurul si unicul obstacol in calea unui triumf atat de dorit, in special dupa umilinta suferita in urma cu patru ani, cand nu au reusit sa treaca de grupe.
Presa engleza a laudat, pe merit, de altfel, performanta din semi finala cu Noua Zeelanda.
Dorinta de a marca semnificatia acestei victorii, a dus, insa, uneori, la amplificareea acestor laude in mod excesiv.
Zile pline de sperante si glorie se aratau la orizont!
Dupa ce invinsesera Australia si Noua Zeelanda, trebuia sa vina randul Africii de Sud pentru a simti forta selectionatei Angliei.
Dupa asemenea laude, se parea ca doar singura intrebare isi avea rostul:
Cine putea sta in fata Angliei in drumul sau catre cucerirea trofeului?
Dar, dupa cum s-a vazut in finala, gloria a apartinut Africii de Sud.
Daca Anglia ar fi fost capabila sa repete performanta din meciului cu Noua Zeelanda, ar fi castiagat, cu siguranta, finala de la Yokohama.
Owen Farrell si coechipierii sai, insa, nu au fost capabili de asa ceva, iar Springboks i-au readus cu picioarele pe pamant, punandu-i la locul lor.
In aceasta finala, am vazut o echipa a Angliei, lipsita de coerenta, incapabila sa functioneze la turatie maxima, si care mi-a amintit de evolutiile mediocre din Turneul celor VI natiuni.
Africa de Sud a anihilat complet Anglia in aceeasi maniera in care Anglia anihilase Noua Zeelanda.
Gramada ordonata a fost un adevarat cosmar pentru englezi!
Tendai Mtawarira l-a „torturat” pe Dan Cole la fiecare gramada fixa pana cand, a parasit terenul, cu constiinta datoriei implinite, fiind inlocuit de Steven Kitshoff care a preluat cu entuziasm misiunea „demolarii” lui Cole.
Modul in care Mtawarira l-a surclasat pe Dan Cole in gramada ordonata, mi-a amintit de maniera in care Mtawarira l-a dominat pe Phil Vickery, in meciul Africa de Sud- British Lions, in meciul de la Durban, in 2009.
Rassie Erasmus a construit aceasta echipa bazandu-se pe elementele de forta traditionale ale rugby-ului sud-african: inaintasi puternici capabili sa domine gramezile ordonate, aglomerarile, tusele si maul-urile si sa isi impuna autoritatea in joc deschis, in orice zona a terenului.
Este interesant de scos in evidenta faptul ca antrenorul sud-african a folosit, in mod inteligent, doua perechi de jucatori de linia intai si linia a doua.
In echipa de start, Mtawarira-Mbonambi-Malherbe au alcatuit linia intai, iar Eben Etzebeth si Lood de Jager au legat in linia a doua.
Pe banca de rezerve, s-au aflat Steve Kitshoff- Malcolm Marx-Vincent Koch in linia intai si Frank Mostert-RG Snyman in linia a doua.
Si, dupa cum s-a vazut, in mod foarte limpede, nu a existat absolut nicio diferenta de valoare intre titulari si rezerve!
Nicio o alta echipa din elita mondiala nu a folosit o asemenea tactica a rotirii liniilor intai si a doua cu eficienta demonstrata de antrenorul sud-african.
Evoluand in spatele unei gramezii care nu dat niciun pas inapoi, asigurand, astfel, o platforma solida, „spiridusul” Faf de Klerk – acest Tom Degetel al rugby-ului – si Handre Pollard au dirijat cu inteligenta si eficienta jocul echipei lor, surclasand perechea Ben Youngs-George Ford, lipsita de orice urma de creativitate si inspiratie.
Makazole Mapimpi si Cheslin Kolbe au pecetluit triumful Africii de Sud cu cele doua spectaculoase eseuri inscrise la capatul unor actiuni superbe.
Mapimpi a lansat o delicata lovitura de urmarire, Lukhanyo Ama a cules balonul, i-a pasat lui Mapimpi care a sprintat in but.
La randul sau, Kolbe a dansat printre trei adversari si Owen Farrell nu va uita prea usor cum Kolbe l-a evitat, cu usurinta si eleganta, facandu-l sa rateze placajul decisiv.
In ceea ce priveste festiviatea de premiere, eu nu imi permit sa ii judec pe jucatorii englezi si pe antrenorii lor, imi permit doar sa exprim pareri si opinii cu care cititorii pot fi sau nu de acord.
Dupa parerea mea, faptul ca unii dintre jucatorii englezi nu au vrut sa poarte medaliile la gat pana la incheierea ceremoniei de premiere nu a constituit un gest frumos si sportiv.
Marturisesc ca am fost dezamagit ca un jucator de talia lui Maro Itoje sa refuze ca Bill Beaumont sa ii puna medalia la gat.
Rostul medaliilor este sa rasplateasca pe cei mai buni dintre cei mai buni, iar medaliile sunt de aur, argint si bronz.
Cei care cuceresc medaliile de argint trebuie sa accepte ca adversarii lor au fost mai buni in ziua respectiva.
Si medaliile de argint, ca si cele de bronz, trebuie respectate la fel de mult ca si cele de aur.
Inteleg ca ratarea unei medalii de aur poate constitui o dezamagire profunda.
Inteleg ca spiritul de competitie te impinge catre cele mai inalte teluri, si asta nu este valabil doar in sport.
Inteleg ca dorinta oricarui sportiv de elita este sa castige medalia de aur.
Dar, cand un sportiv(sau un antrenor) alege sa nu poarte medalia de argint in competitia la care a participat, mai ales in momentele in care adversarii lor primesc medaliile de aur, este, dupa parerea mea, un semn de lipsa de respect fata de adversari.
Si, in acelasi timp, refuzul de a purta medaliile de argint apare ca o diminuare a valorilor pe care o reprezinta o asemenea competitie la nivel mondial.
Din acest punct de vedere, jucatorii englezi si antrenorul lor au stabilit un precedent nedorit care, dup parerea mea, nu isi are locul in rugby, in particular, si in sport, in general.
Dar, sa lasam deoparte comportarea echipei Angliei si a antrenorului sau.
Seara de 2 noiembrie a apartinut, in intregime, Africii de Sud si selectionatei Springboks.
Cat de mult a insemnat acest triumf ?
Siya Kolisi, capitanul Springboks, are cuvantul:
„Avem atatea probleme in tara noastra, o echipa ca aceasta – fiecare venim din diferite categorii sociale, suntem de rase diferite – si am venit impreuna cu un singur scop. Sper ca tot ceea ce am facut pentru Africa de Sud, sa arate ca impreuna putem realiza si indeplini ceva. Eu nu am vazut niciodata Africa de Sud intr-o asemenea situatie. In ciude tuturor provocarilos si greutatilor cu care ne confruntam, antrenorul ne-a spus ca nu mai jucam pentru noi, jucam pentru cei de acasa – si asta am vrut sa facem astazi”.
Asta ati vrut sa faceti si trebuie spus ca ati reusit, din plin, domnule Kolisi, dumneavoastra impreuna cu coechipierii dumneavoastra!
Desigur, triumful rugbystic al Springboks in Japonia nu rezolva problemele profunde ale societatii sud-africane.
Oricat am vrea sa credem in puterea miraculoasa a sportului, oricat l-am iubi si i-am respecta valorile, rugby-ul nu va putea vindeca ranile deschise si cicatricile nevindecate inca, ale societatii sud-africane.
Dar, selectionata Springboks si-a facut, din plin, datoria pe terenul de rugby, aducand, cel putin pentru cateva ore si zile, o bucurie pe care nimeni altcineva nu ar fi putut-o oferi sud-africanilor.
Si tocmai in aceasta rezida semnificatia deosebita a succesului obtinut de Springboks.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s