Rugby-ul irlandez este in sarbatoare!
Un adevarat Riverdance s-a declansat, daca nu in tribunele inghesuite, atunci, cu siguranta, in sufletele suporterilor irlandezi, in momentul in care Brodie Retallick a scapat balonul comitand „inainte” si consfintind, astfel, marea izbanda a Irlandei!
A fost un meci-test care s-a caracterizat, mai presus de orice, prin ardoarea si incrancenarea inclestarii dintre cele doua echipe.
Un meci care, datorita rezultatului, a capatat un caracter exceptional pentru rugby-ul irlandez.
Aceasta prima victorie pe teren propriu asupra Noii Zeelande, va pastra, mereu, o semnificatie majora pentru Irlanda, consemnand un moment glorios in istoria rugby-ului din Insula de Smarald.
Acum doi ani, Irlanda invingea – pentru prima data in 111 ani – Noua Zeelanda (40-29), la Chicago, dar, doua saptamani mai tarziu, pierdea cel de-al doilea test, 9-21, la Dublin.
Acum, la Dublin, pentru prima data in 113 ani, Irlanda ii invinge pe All Blacks, acasa, in fata inflacaratilor lor suporteri!
Acest meci face parte din categoria meciurilor stranse, extrem de echilibrate, intre echipe de acelasi calibru, meciuri care sunt decise, in cele din urma, fie de greseli, fie de sclipiri.
Meciul de pe Aviva Stadium a fost decis de sclipirea lui Jacob Stockdale care a inscris un eseu crucial la capatul unei splendide actiuni indviduale.
Alaturi de inspiratia si executia lui Stockdale – care trebuie laudate si admirate – faza eseului a scos in evidenta vulnerabilitatea apararii neo-zeelandeze.
Dupa ce au castigat posesia balonului, irlandezii s-au pregatit sa atace pe partea dreapta, dar Bundee Aki a schimbat, brusc, directia atacului catre flancul stang, ingaduindu-i lui Stockdale sa surprinda defensiva oaspetilor gratie unei actiuni individuale de mare clasa si precizie.
Revedeti faza eseului, si obsevati spatiul liber, lasat neacoperit de Ben Smith si de apararea neo-zeelandeza.
La fel se intamplase cu o saptamana in urma, in meciul cu Anglia, atunci cand Chris Ashton marcase, pe partea lui Rieko Ioane, eseul sau galopand, nesingherit, intr-o zona neacoperita de All Blacks.
Pe Aviva Stadium, furia irlandeza a ingenuncheat pragmatismul neo-zeelandez.
Victoria s-a datorat, in mare masura, formidabilei organizari defensive care a anihilat, cu ferocitate, „puterea de foc” a ofensivei neo-zeelandeze. O defensiva organizata in cel mai pur stil al rugby-ului in XIII, purtand amprenta lui Andy Farrell, antrenorul responsabil cu apararea si fost jucator de rugby league.
O presiune continua, continua, continua care i-a sufocat pe All Blacks, blocand toate culoarele de atac al oaspetilor. Sub aceasta presiune continua, apararea All Blacks a devenit vulnerabila, aspect care iesise in evidenta si in meciul precedent, cu Anglia..
Ca si in partida de pe Twickenham, All Blacks au primit un eseu, singurul al meciului, pe aripa, de data aceasta pe aripa stanga, intr-o zona lasata complet libera de Ben Smith.
Linia a treia – Peter O’Mahony-CJ Stander- Josh Van der Flier- a avut o influenta mai puternica asupra meciului, in general, si a rezultatului, in special,.decat adversara sa directa alcatuita din Liam Squire(Scott Barrett)- Kieran Read- Ardie Savea,(cu toate ca acesta din urma a fost, probabil, cel mai bun jucator al echipei sale).
Elocventa este faza din minutul 61, in care Peter O’Mahony a salvat un eseu aproape sigur, interceptand balonul de urmarire, lansat de Beauden Barrett, si pe care il „vana” Brian Smith.
Inaintasii irlandezi s-au impus in gramezile ordonate, faza in care, gramada All Blacks nu a cedat, dar a schiopatat, etaland o neasteptata vulnerabilitate; vulnerabilitate care s-a resimtit, in special, pe partea stanga acolo unde Karl Tu’inukuafe a fost dominat de Tadhg Furlong.
Faptul ca Tu’inukuafe a fost schimbat, impreuna cu colegii sai din linia intai, Owen Franks si Codie Taylor, in minutul 46, in timp ce Tadgh Furlong a fost inlocuit de-abia in minutul 65, intareste observatia de mai sus.
In plus, din pacate pentru neo-zeelandezi, trei dintre veteranii All Blacks, Kieran Read, Ben Smith si Aaron Smith, au avut, probabil, una dintre cele mai cenusii evolutii din ilustra lor cariera. Ceea ce vreau sa subliniez prin aceasta observatie nu este faptul ca au jucat slab; ci, ca nu avut impactul obisnuit, in special in crearea unor actiuni decisive care sa fi influentat rezultatul meciului.
Spre exemplu, in minutul 44, Read a blocat o lovitura de urmarire lansata de Jacob Stockdale, dar a comis „inainte” intr-o faza, relativ simpla, in care Jack Goodhue astepta doar pasa decisiva pentru a sprinta catre eseu.
Fara indoiala, rivalii traditionali ai Noii Zeelande s-au bucurat pentru infrangerea suferita de All Blacks, descoperind potentiale slabiciuni ale acestora si cautand sa copieze si sa perfectioneze „reteta” irlandeza pentru a-i invinge, in viitor, pe temutii All Blacks.
Infrangerile suferite de All Blacks in fata Africii de Sud si a Irlandei, precum si victoria dificila, obtinuta la un punct diferenta, in fata Angliei, au expus aspecte vulnerabile in „armura” neo-zeelandezilor, ceea ce a generat un nestapanit sentiment de satisfactie printre natiunile batranului continent, presa europeana descoperind si declarand, cu bucurie si entuziasm: All Blacks nu sunt infailibili, All Blacks nu sunt invincibili!
Este adevarat, All Blacks nu au fost si nu sunt invincibili.
Sa reamintim, insa, ca ei poseda un palmares cu care niciuna din natiunile rivale se poate lauda.
Spre exemplu, din 2012, atunci cand Steve Hansen l-a inlocuit pe Graham Henry, All Blacks au sustinut 95 de meciuri-test, obtinand 84 de victorii, 3 egalitati si 8 infrangeri!
Un procentaj victorios de 88% de-a lungul a sase ani!
Nu am date exacte, dar nu cred ca exista, in niciun alt sport, o echipa nationala care sa se poate lauda cu o asemenea impresionanta statistica.
Victoria irlandezilor a fost absolut meritata si incununeaza eforturile staff-ului tehnic si ale jucatorilor, iar entuziasmul generat este pe deplin justificat.
In acelasi timp, sa nu uitam, totusi, ca victoria de pe Aviva Stadium este doar cea de-a doua victorie a Irlandei asupra Noii Zeelande, in seria de 31 de meciuri-test, inceputa in 1905, chiar la Dublin.
Aceasta statistica nu diminueaza cu nimic meritele lui Rory Best si ale coechipierilor sai si nu umbreste laurii unei victorii exceptionale a rugby-ului irlandez. Generatia lui Best a realizat ceea ce atatea alte generatii de rugbysti irlandezi nu reusisera de-a lungul unui secol.
In mod evident, neo-zeelandezii au fost si sunt, inca, afectati, profund, de infrangerea suferita.
Steve Hansen a explicat foarte limpede: „Nu castigi atatea meciuri cate a castigat aceasta echipa All Black si sa nu te doara atunci cand esti invins, indiferent de cine este adversarul si de cat de bine a jucat. Vestiarul este tacut si sumbru… si asa trebuie sa fie. Asa trebuie sa te simti atunci cand esti invins”.
Noua Zeelanda nu este o echipa care sa accepte, cu usurinta, sa piarda; si, mai ales, sa piarda in maniera in care a pierdut la Dublin, fara a inscrie un singur eseu.
Mai mult decat atat, Kieran Read si colegii sai vor fi dezamagiti, in primul rand, de nivelul mediocru (pentru standardele All Blacks) al calitatii executiei si, in ultima instanta, de neputinta de a „sparge”, intr-o maniera decisiva, zidul defensiv irlandez.
All Blacks au reprezentat si reprezinta un reper fundamental pe scara valorilor in rugby-ul mondial, de-a lungul istoriei rugby-ului ei functionand, intotdeauna, in mod constant, aproape de curba de saturatie a inaltei performante.
Bazat pe evolutiile din ultimele meciuri-test, Irlanda, Anglia, Africa de Sud au dovedit ca au capacitatea de a se apropia ( si, de ce nu , de a o depasi intr-un duel direct) de Noua Zeelanda.
Orice natiune care doreste sa atinga si sa ramana in varful piramidei inaltei performante trebuie sa se masoare cu Noua Zeelanda. Mai mult decat atat, trebuie sa ii invinga pe All Blacks.
Prin victoria de la Dublin, Irlanda a facut un prim pas in aceasta directie. Pana la Cupa Mondiala de anul viitor,este, insa, un drum lung.
Privind prin prisma succesului de Dublin, viitoarea editie a Turneului celor VI Natiuni se anunta foarte interesanta, avand in vedere ca Irlanda va intalni Anglia si Franta pe teren propriu.
De asemenea, va fi interesant de observat cum vor fi aplicate, in viitor, invatamintele transmise celor doua tabere de victoria si, respectiv, infrangerea de pe Aviva Stadium.
Victoriile sunt importante, iar izbanda de la Dublin reprezinta o victorie enorma pentru Irlanda.
Dar si infrangerile au importanta lor.
Pentru ca din infrangeri pot invata si cei mai buni. Chiar si All Blacks.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s